Pe fiecare palet expediat către un client mare există o etichetă cu un cod de bare lung, aplicată pe una sau două laturi. Pentru cei mai mulți oameni din hală este „eticheta de la client”, ceva ce trebuie lipit ca să nu fie refuzată marfa. În realitate, acea etichetă este singurul element care leagă paletul fizic de datele trimise electronic și, prin ea, de întregul lanț de trasabilitate. Când conținutul ei este greșit, nu se strică o formalitate, ci se rupe legătura dintre marfă și informația despre marfă.
Subiectul pare tehnic și birocratic, dar are consecințe foarte concrete: recepții blocate, penalizări contractuale, retururi, imposibilitatea de a identifica ce loturi au ajuns la ce client în cazul unei retrageri de produs. Merită înțeles de cine îl generează, nu doar de cine îl lipește.
SSCC: numărul care identifică unitatea logistică
SSCC — Serial Shipping Container Code, în traducere codul serial al unității de expediție — este un număr de optsprezece cifre care identifică unic o unitate logistică. Nu produsul, nu lotul, nu comanda: paletul acela, fizic, cu conținutul lui. Doi paleți cu produse identice, din același lot, au SSCC diferite.
Structura numărului este compusă din patru părți: o cifră de extensie, aleasă liber de emitent pentru a-și mări capacitatea de numerotare; prefixul de companie primit de la organizația care administrează sistemul de codificare; o referință serială pe care o generați dumneavoastră; și o cifră de control calculată după un algoritm standard. Cifra de control nu este decorativă — ea permite scanerului să respingă o citire eronată.
Două reguli practice se ignoră frecvent. Prima: SSCC nu se reutilizează o perioadă lungă de timp, definită în specificațiile sistemului de codificare, tocmai pentru ca aceeași etichetă să nu apară de două ori în lanț. A doua: SSCC se generează de cel care construiește unitatea logistică. Dacă dumneavoastră paletizați marfa, dumneavoastră emiteți codul, folosind propriul prefix de companie. Nu se preiau coduri de la client și nu se inventează numere.
Pentru a emite SSCC valide aveți nevoie de un prefix de companie obținut de la organizația de standardizare a codurilor de bare din țara în care este înregistrată firma. Este o formalitate cu cost anual; condițiile și tarifele se verifică direct la organizația respectivă, pentru că se schimbă periodic.
Ce mai conține eticheta, în afară de SSCC
Eticheta logistică standard este împărțită în trei zone suprapuse. Zona de sus conține informații libere: numele expeditorului, al destinatarului, adresa, eventual sigla. Zona de mijloc prezintă datele în format citibil de om — cod de produs, cantitate, lot, termen de valabilitate. Zona de jos conține codurile de bare propriu-zise, cu SSCC ca element obligatoriu, plasat cel mai jos.
Datele codificate sunt precedate de identificatori de aplicație, adică perechi sau grupuri de cifre între paranteze care spun scanerului ce urmează. Cele întâlnite curent pe o etichetă de palet sunt:
- (00) — SSCC, obligatoriu pe orice unitate logistică.
- (02) împreună cu (37) — codul articolului conținut și numărul de unități, folosite pentru paleții cu un singur tip de produs.
- (10) — numărul lotului sau al șarjei, elementul de legătură cu producția.
- (17) — data de expirare, în format an-lună-zi cu câte două cifre.
- (11) sau (13) — data de fabricație, respectiv data ambalării.
- (3102) și alți identificatori de măsură — greutatea netă, cu numărul de zecimale indicat de ultima cifră.
Ce se pune efectiv pe etichetă rezultă din cerințele clientului și din specificațiile sistemului de codificare. Un lanț de retail alimentar va cere lot și termen de valabilitate; un client din industria auto va cere alte elemente. Cereți în scris specificația clientului înainte de a configura șablonul și verificați versiunea curentă a specificațiilor generale ale sistemului de codificare, pentru că identificatorii și formatele lor se actualizează.
Unde se lipește și de ce contează atât de mult
O etichetă corectă, lipită greșit, este o etichetă inutilă. Regulile de amplasare sunt gândite pentru scanarea automată la recepție, adesea fără ca operatorul să coboare de pe stivuitor.
- Pe două laturi adiacente ale paletului, astfel încât unitatea să poată fi citită indiferent din ce direcție este abordată.
- La o înălțime standardizată, măsurată de la baza paletului până la marginea de jos a codului de bare, într-un interval definit în specificații. Prea sus sau prea jos, scanerul fix din tunelul de recepție nu o vede.
- La distanță de muchia verticală, pentru ca eticheta să nu fie îndoită și codul să rămână plan.
- Deasupra foliei stretch sau sub ea? Deasupra, ca regulă. Folia produce reflexii și cute care fac citirea nesigură.
La aceasta se adaugă calitatea tipăririi: contrast suficient, tipar fără dungi de la un cap termic uzat, dimensiune corectă a modulului codului. Un cap de imprimantă murdar poate produce sute de etichete care par bune pentru ochiul liber și pe care niciun scaner nu le citește. Verificarea prin scanare a primei etichete din fiecare serie, de către operator, este cel mai ieftin control de calitate din întreaga zonă de expediție.
Cine generează eticheta și cum se leagă de sistemul informatic
Generarea corectă nu este o problemă de imprimantă, ci de sistem. SSCC se alocă în momentul în care paletul este declarat complet, iar în acel moment sistemul trebuie să știe exact ce conține: articolul, cantitatea, lotul, data. De aici rezultă o cerință arhitecturală: eticheta se tipărește din sistemul care deține datele, nu dintr-un fișier separat completat manual.
În practică, sursa este de obicei sistemul de gestiune a depozitului, care primește datele din producție și alocă numerele seriale. Dacă evaluați o astfel de soluție, capacitatea de a genera SSCC și de a tipări etichete conforme trebuie să fie pe lista de cerințe de la început; este unul dintre criteriile care contează atunci când se alege un sistem WMS pentru un depozit industrial, alături de funcțiile de stocare și de pregătire a comenzilor.
Legătura cu producția este la fel de importantă. Lotul tipărit pe etichetă trebuie să fie exact lotul din care provine marfa de pe palet, iar asta presupune o disciplină de înregistrare pe linie. Fără ea, eticheta devine o presupunere frumos tipărită. Modul în care se implementează trasabilitatea loturilor de produse determină, practic, dacă informația de pe palet are acoperire reală.
Mesajul electronic și de ce eticheta singură nu este suficientă
SSCC își arată adevărata utilitate abia când este trimis și electronic, într-un aviz de expediție. Clientul primește, înainte de sosirea camionului, lista unităților logistice cu conținutul fiecăreia. La recepție, un singur scan al etichetei de pe palet îi confirmă întregul conținut, fără să numere și fără să deschidă. Aceasta este diferența dintre o recepție de douăzeci de minute și una de două ore.
Când mesajul electronic și eticheta nu corespund, apar problemele: paleți respinși, discrepanțe de stoc, timp pierdut la clarificări. De aceea eticheta nu se tipărește niciodată separat de transmiterea avizului, iar orice modificare de ultim moment a paletizării trebuie să genereze un mesaj corectat. Toate acestea se sprijină pe același fundament ca trasabilitatea mărfii într-un depozit: identificare unică, înregistrare la fiecare mișcare, corespondență permanentă între fizic și informatic.
Firmele care tratează eticheta ca pe o cerință impusă din exterior o vor face mereu în grabă, cu erori și cu penalizări. Cele care o tratează ca pe interfața dintre marfa lor și sistemul clientului descoperă că aceeași infrastructură le rezolvă și problemele interne de inventar, de trasabilitate și de viteză la expediție. Investiția inițială este modestă — un prefix de companie, o imprimantă de etichete decentă și configurarea corectă a șablonului. Ce lipsește de obicei nu este echipamentul, ci decizia de a genera datele o singură dată, corect, la sursă.
