Există un test simplu pe care orice responsabil energetic îl poate face duminică dimineața. Se uită la curba de consum a fabricii într-un moment în care nu se produce absolut nimic și citește valoarea. Cifra aceea este sarcina de bază, adică puterea pe care instalația o consumă doar pentru a exista. În fabricile care nu au făcut niciodată exercițiul, ea reprezintă frecvent între 15 și 30% din consumul mediu de zi lucrătoare.
Este cel mai ieftin kilowatt-oră de economisit din toată industria, pentru că reducerea lui nu afectează în niciun fel producția. Nimeni nu produce nimic în intervalul respectiv. Și totuși, este și cel mai ignorat, tocmai pentru că nimeni nu se uită la fabrică atunci când e goală.
Ce consumă o fabrică oprită
Lista arată aproape la fel peste tot, cu variații de la un sector la altul.
- Aerul comprimat. Rețeaua pierde prin fitinguri, furtunuri și cuplaje rapide, iar compresorul pornește ciclic ca să compenseze. Într-o instalație cu scurgeri de 25%, ceea ce este perfect obișnuit, compresorul lucrează un sfert din timp fără să deservească pe nimeni.
- Ventilația și tratarea aerului, lăsate în funcțiune pentru că nimeni nu a definit un regim de weekend.
- Instalațiile de frig și camerele climatizate, care trebuie să meargă, dar nu neapărat la aceiași parametri ca în producție.
- Iluminatul. Iluminatul de hală lăsat aprins integral pentru că întrerupătorul general e undeva unde nu ajunge nimeni, plus iluminatul exterior care rămâne pornit până la 9 dimineața în iunie.
- Utilajele în standby. Echipamentele moderne consumă între 2 și 8% din puterea nominală când sunt doar alimentate, pentru electronică, încălzire anticondens, panouri de comandă și servomotoare în menținere.
- Transformatoarele în gol. Un transformator de 1.000 kVA are pierderi în gol de câteva sute de wați, permanente, 8.760 de ore pe an. Într-o stație cu trei transformatoare din care unul e practic nefolosit, calculul devine interesant.
- Încălzirea electrică de traseu și băile termostatate menținute la temperatură din obișnuință, nu din necesitate tehnologică.
Cum se izolează problema
Metoda care funcționează cel mai bine este plimbarea de noapte. Un tur al fabricii într-o duminică, cu o clemă ampermetrică și un caiet, produce mai multă informație decât trei luni de rapoarte. Se notează ce este pornit, ce zumzăie, ce este cald, ce lumină e aprinsă. Aproape întotdeauna apar consumatori despre care nimeni nu știa că funcționează continuu.
Al doilea instrument este submăsurarea. Câteva contoare montate pe plecările principale din tabloul general împart sarcina de bază pe zone și transformă discuția din speculație în date. Fără ele, se ajunge repede la un dialog steril în care fiecare departament susține că nu el este vinovatul. Aceeași logică de măsurare pe fluxuri stă și la baza unei analize serioase despre reducerea consumului de energie electrică într-o hală de producție, doar că aici obiectul de studiu este intervalul în care fabrica ar trebui să fie tăcută.
Testul de scurgeri de aer comprimat merită tratat separat, pentru că are cel mai bun raport între efort și rezultat. Se oprește producția, se lasă rețeaua sub presiune și se măsoară cât timp lucrează compresorul într-o oră. Raportul dintre timpul de funcționare și timpul total dă direct procentul de pierderi. Peste 10%, ai o problemă; peste 20%, ai o problemă care se plătește în zeci de mii de lei anual.
Măsurile și ordinea lor
Primul lucru care se face nu costă nimic: se scrie o procedură de oprire. O listă cu ce se închide, în ce ordine, cine răspunde și cine verifică. Sună banal și exact de aceea lipsește din majoritatea fabricilor. O listă de zece poziții, aplicată consecvent, taie de regulă între 10 și 20% din sarcina de bază încă din prima lună.
Al doilea pas este sectorizarea rețelei de aer comprimat, cu electrovane care izolează zonele nefolosite. Nu repari scurgerile — le decuplezi. Costul este mic, efectul e imediat, iar reparațiile propriu-zise se pot face apoi la ritmul echipei de mentenanță.
Al treilea ține de automatizare: temporizatoare pe iluminatul exterior, regimuri de weekend programate în automatizarea de ventilație, oprirea centralizată a utilajelor din standby prin contactoare comandate din tabloul de zonă. Aici apare și singura precauție serioasă: unele echipamente trebuie să rămână alimentate. Sistemele de detecție, pompele de incendiu, serverele, încălzirea anticondens a motoarelor mari din medii umede și instalațiile de frig cu produse în interior nu se opresc niciodată printr-o măsură de economisire. Lista de excepții se stabilește împreună cu mentenanța și cu responsabilul SSM, în scris, înainte de a monta primul temporizator.
Ce face această zonă atât de atractivă este că rezultatele se văd imediat în curba de consum și nu depind de nicio negociere cu producția. Este singurul capitol de eficiență energetică în care nimeni nu poate obiecta că măsura încetinește liniile, pentru că liniile stau oricum. Iar odată ce sarcina de bază a coborât, ea rămâne jos, în fiecare weekend, în fiecare noapte și în fiecare săptămână de revizie, fără să mai ceară nimănui atenție.
