Sari la conținut
Contorizarea pe subzone: cum împarți corect consumul între secții
Foto: Oleksiy Yeshtokyn,🌻🇺🇦🌻 / Pexels
Energie industrială

Contorizarea pe subzone: cum împarți corect consumul între secții

Aproape orice discuție despre eficiență energetică într-o fabrică ajunge, mai devreme sau mai târziu, în același punct mort: știm cât a consumat fabrica, nu știm cine. Factura vine pe un singur punct de racord, iar în interior sunt șase secții, o stație de compresoare, o instalație de frig, birouri și o hală de depozitare. Fără contorizare pe subzone, orice țintă de reducere rămâne o discuție generală, iar orice economie raportată de cineva nu poate fi verificată de nimeni.

Ce vrei să obții din contorizare, înainte de a cumpăra contoare

Este tentant să începi cu întrebarea „câte contoare punem”. Ordinea corectă e alta: mai întâi decizi ce decizii vrei să iei cu datele. Sunt trei scopuri distincte, cu cerințe diferite:

  • Alocarea costurilor pe centre de cost. Vrei ca fiecare secție să vadă în bugetul propriu energia consumată. Aici contează acoperirea completă și corectitudinea repartizării, nu rezoluția fină în timp.
  • Identificarea pierderilor și a derivelor. Vrei să prinzi un utilaj care a început să consume mai mult sau un consum de weekend care nu ar trebui să existe. Aici contează rezoluția temporală și istoricul.
  • Calculul unor indicatori pe produs. Vrei kilowați-oră pe tonă sau pe bucată, ca să compari linii și perioade. Aici ai nevoie ca granița contorului să coincidă cu granița procesului și ca datele de producție să fie disponibile pe același interval.

Un sistem gândit pentru alocare de costuri și folosit apoi pentru diagnostic tehnic dezamăgește, și invers. Merită stabilit din start pentru ce se face investiția, pentru că din asta rezultă unde se pun contoarele și cât de des se citesc.

Cum se desenează schema de contorizare

Practica uzuală este ierarhia pe trei niveluri. La nivelul zero stă contorul de decontare al furnizorului, cel după care se emite factura. La nivelul unu pui contoare pe plecările principale din tabloul general: fiecare secție, stația de aer comprimat, centrala termică și frigorifică, iluminatul general, clădirea administrativă. La nivelul doi, doar acolo unde ai motive, cobori pe utilaje individuale sau pe grupuri de utilaje.

Regula de proiectare care evită cele mai multe necazuri: suma contoarelor de pe un nivel trebuie să poată fi comparată cu contorul de deasupra. Diferența care rămâne este consumul necontorizat, iar dacă ea depășește câteva procente, ai o gaură în schemă pe care trebuie să o găsești. Fără această verificare, nu ai cum să știi dacă datele tale sunt complete.

La nivelul doi selecția se face după contribuția la total. Un motor de 3 kW care merge două ore pe zi nu merită contor propriu. Un compresor, un cuptor, un chiller sau o linie întreagă merită, pentru că acolo se poate acționa. Un criteriu simplu: contorizează individual tot ce depășește câteva procente din consumul fabricii și tot ce vrei să incluzi într-un proiect de eficiență, pentru că fără măsurare înainte și după nu poți demonstra rezultatul.

Nu uita utilitățile care nu sunt electricitate. Aerul comprimat, aburul, apa răcită și gazul au contoare proprii, iar în multe fabrici acolo se ascund cele mai mari dezechilibre între secții. O secție poate arăta excelent la electricitate și poate fi cel mai mare consumator de aer comprimat din hală.

Consumurile comune: partea în care apar certurile

Contoarele rezolvă partea ușoară. Partea grea e ce faci cu stația de compresoare, cu centrala termică, cu iluminatul halei comune și cu instalația de frig care deservește trei secții simultan. Dacă le lași nealocate, indicatorii pe secție sunt inutili. Dacă le împarți greșit, oamenii încetează să aibă încredere în cifre și discuția se termină.

Câteva metode de repartizare, în ordinea calității:

  1. Măsurare directă la consumator. Debitmetre de aer comprimat pe fiecare ramură de secție, contoare de energie termică pe fiecare circuit. Costă mai mult, dar elimină discuția definitiv.
  2. Repartizare pe o mărime fizică corelată. De exemplu aerul comprimat repartizat după numărul și tipul consumatorilor din fiecare secție, ponderat cu orele de funcționare. Rezonabil, dacă baza de calcul e documentată și revizuită periodic.
  3. Repartizare pe suprafață sau pe ore-om. Acceptabilă doar pentru consumuri mici și cu adevărat generale, cum e iluminatul căilor de acces sau încălzirea vestiarelor.

Indiferent de metodă, cheia este ca ea să fie scrisă, aprobată de toate secțiile implicate și aplicată identic lună de lună. O regulă imperfectă dar stabilă și transparentă produce mai multă schimbare de comportament decât una teoretic corectă pe care nimeni nu o înțelege.

Ce faci concret cu datele în prima lună

Un sistem de contorizare care produce doar rapoarte lunare nu își merită investiția. Câteva utilizări care aduc rezultate aproape imediat:

Prima este consumul de bază, adică ce consumă fabrica în orele în care nu se produce nimic. Îl citești direct din curba de sâmbătă noaptea. În majoritatea fabricilor auditate pentru prima dată, această valoare surprinde neplăcut: compresoare care merg în gol, ventilații uitate pornite, iluminat care nu se stinge, chillere care lucrează pentru o hală goală. Reducerea consumului de bază nu cere investiție, ci disciplină și câteva automatizări simple.

A doua este raportul dintre consum și producție, urmărit pe fiecare secție. Aici se vede diferența dintre o secție care consumă mult pentru că produce mult și una care consumă mult pur și simplu. Metoda de calcul e cea descrisă în calculul consumului energetic al unei linii de producție, aplicată acum pe date reale, nu pe estimări.

A treia este alarmarea pe abateri. Odată ce ai câteva săptămâni de istoric, poți seta praguri pe fiecare subzonă și poți fi anunțat când consumul iese din tipar. Un motor cu rulment în curs de deteriorare, o vană blocată sau o scurgere de aer comprimat apar în date înainte să devină avarii. Este exact tipul de utilizare pentru care monitorizarea în timp real pe fiecare utilaj își arată valoarea.

Pe termen lung, contorizarea pe subzone devine coloana vertebrală a oricărui sistem formal de management energetic. Dacă fabrica merge spre un sistem de management energetic conform ISO 50001, cerințele privind măsurarea, linia de bază și verificarea rezultatelor presupun oricum acest nivel de detaliu; e mai ieftin să proiectezi schema o dată, corect, decât să o cârpești ulterior sub presiunea unui audit. Iar dacă ai dubii legate de montajul contoarelor pe instalația de medie tensiune sau de intervențiile în tablourile generale, lucrarea trebuie făcută de un electrician autorizat, nu de personalul propriu de mentenanță.

De redescoperit

Bilet de întoarcereJurnal IndustrialAnalize, ghiduri și explicații practice despre producție, logistică și automatizare industrială.
Sus